Vise politice

Atunci cand apele sunt tulburi, creeaza o nava rezistenta.

Stanga sau dreapta?

Scris de politichie pe iulie 16, 2007

 Mai ales astăzi, în condiţiile reconfigurării condiţiei stângii sau dreptei, răspunsul la o astfel de dilemă etică fundamentală trebuie căutat făcând raportare la o chestiune oarecum incontestabilă: tradiţia. Astfel, poziţia de stânga, respectiv dreapta, nu se mai definesc politic, la originea lor de principiu, ci în funcţie de un dat considerat natural, prin raportare la problema respingerii ori păstrării tradiţiei.

Definind tradiţia ca un „ansamblu de presupoziţii care nu sunt puse niciodată în discuţie sau care intră sub incidenţa aforismului lui Faulkner – «Dacă ceva nu e necesar să fie schimbat, atunci e necesar să nu fie schimbat»”(H. R. Patapievici), atunci aceasta e condamnată la contestare, folosind aceleaşi arme şi întru apărarea ei şi întru contestarea ei: puterea implicitului, a acordului tacit şi inconştient sau adeziunea interioară. În aceste condiţii apariţia partidelor de stânga este rezultatul direct ce exprimă organizarea politică a dorinţei de a o înlocui. Dacă dreapta schimbă doar pentru conservarea vie a instituţiilor istorice, stânga schimbă pentru a schimba ordinea socială cu o alta, imaginată, presupus mai bună. Tocmai de aici rezultă radicalismul stângii, principiile sale fundamentale ca progres, dimensionare raţională, pe criterii eficiente, a proprietăţii publice şi private a Statului, drepturile omului, drepturile animalelor, multiculturalism, revalorizarea identităţilor etnice minoritare, pace, ecologie, feminism ş.a.

Fr. Hayek făcea o remarcă cât se poate de conservatoare, făcând referire la faptul că socialismul este răul politic cel mai seducător al lumii moderne. Cât se poate de fals şi de adevărat în acelaşi timp. În primul rând, e lesne de observat că omul de stânga simte nevoia să-şi impună viziunea, sistemul social, şi celorlalţi, fiind absolut convins că e cel potrivit. E viziunea romantică a binelui garantat şi agreat. Dincolo de aceste aspecte, observând caracterul uneori violent al stângii, ne întrebăm dacă soluţiile oferite pot fi viabile, date fiind circumstanţele ordinii pretins raţionale, ale controlării sau îngrădirii „procesului de creştere spontană” (Fr. Hayek) sau ale substituirii tuturor cutumelor cu instituţii proiectate raţional sau ideologic? Este tradiţia impusă cu adevărat o tradiţie? Sigur că da. Confirmarea va veni într-o nouă organizare socială, favorabilă capitalismului dirijat, bazat pe naţionalizări limitate şi pe un control centralizat al politicii sociale. Stânga modernă impune rolul activ al Statului, ca forţă de echilibru în societate, elaborează şi susţine programe care să garanteze echitatea socială (aşa cum era ea înţeleasă de J. Rawls), exprimată prin egalitatea şanselor pentru toţi cetăţenii sau prin promovarea şi afirmarea valorilor umane. Aplicarea imperativului justiţiei sociale, respectiv promovarea solidarităţii umane, a spiritului comunitar, al respectului persoanei şi familiei, în vederea creşterii coeziunii sociale şi a unor relaţii de respect între cetăţean şi instituţiile Statului sunt caracteristici de bază în definirea stângii.

Pentru respectarea acestor principii, enunţate mai sus, fundamentală este toleranţa. Toleranţa ca acceptare a diferenţelor de ordin natural ori psihic dintre indivizi. Toleranţa ca obligaţie în cadrul unei comunităţi şi ca definire a spiritului care reconstruieşte societatea potrivit raţiunii, care pretinde egalitatea.

Eu personal am ales stânga, ca alternativă la o societate aflată în tranziţie, incapabilă să-şi oprească deriva. Dilemele stânga – dreapta se opresc însă aici, deoarece ceea ce putem defini azi ca fiind socialism, conservatorism sau liberalism, nu reprezintă decât atitudini sau poziţii, datorită mutaţiilor ideologice şi valorice din cadrul fiecărei orientări mai sus numite. A fi astăzi fanatic în susţinerea unor valori (de stânga sau de dreapta) înseamnă a neglija realităţile care prezintă lumea ca un summum de credinţe, necuantificabile.

Publicat în Concepte politice | Lasă un comentariu »

Politica damboviteana, in vacanta!

Scris de politichie pe iulie 5, 2007

   S-a incheiat sesiunea parlamentara. Domnii deputati si senatori si-au luat talpasita si au plecat fiecare pe la casele lui, prin judetele patriei noastre mandre. A fost, cred, cea mai agitata sesiune parlamentara de dupa Revolutie. Am avut restructurari de guvern, am avut demisii ale parlamentarilor, am avut scandaluri de coruptie, am avut suspendarea unui presedinte si… bagat mana in nas, scarpinat la subrat si tupeu ordinar. Dar, sa fim linistiti. Nu sunt parlamentarii nostri mai breji. Asa-s peste tot. E ca o pandemie.

   Cu toate aspectele negative, trebuie sa recunoastem ca, pentru prima data, parlamentarii “s-au facut ca lucreaza”. De fapt, au lucrat cu adevarat. Dupa ani buni de inactivitate, Parlamentul s-a trezit peste noapte cea mai importanta institutie a democratie, legile adoptate au fost mai vizibile, iar negocierile s-au derulat fara probleme. Adica asa cum e normal. Credeti ca viata noastra ar fi mai buna daca am sti ce au discutat si impartit Hrebenciuc si Tariceanu? Nu. Pentru ca daca am sti adevarul despre ce se intampla in politica, Statul ar avea o problema si noi ne-am ingrozi. Insa, pentru binele colectiv (sic!), oamenii care ne reprezinta la varf au invartit voturi, au modificat cvorumuri, au creat o atmosfera. Nu spun ca tot ceea ce s-a intamplat este bine, dar Parlamentul s-a evidentiat. Nu a mai permis ca personaje ca Basescu sa-i de-a peste nas. Cu toate acestea, nu e perfect. Avem lichele printre parlamentari, avem discutii pe tema votului uninominal, avem probleme de tot soiul. Sa nu uitam insa ca Angliei i-au trebui 300 de ani sa ajunga o democratie consolidata. Noi avem doar vreo 17 ani. Mai asteptam. La scara istoriei nu ne miscam deloc.   

Publicat în Politica de Dambovita | Lasă un comentariu »

Filiera mafiota

Scris de politichie pe iunie 28, 2007

Informatiile conform carora deputatul Relu Fenechiu a fost implicat in anumite fapte de coruptie de la Prefectura Iasi sunt din ce in ce mai clare. Intr-una dintre inregistrarile convorbirilor ambientale, avocatul Toni Baltag spune: “Cristian Maftei spala banii lui Relu Fenechiu!”. Pe data de 22 august 2006, judecatorii de la Tribunalul Iasi au emis o autorizatie de interceptare a convorbirilor telefonice si ambientale, insa la dosar nu apar decat convorbirile ambientale. Procurorii nu au aratat convorbirile telefonice pentru a demasca toata filiera retrocedarilor care ar fi existat in Prefectura Iasi, lucru care arata ca, cel mai probabil, procurorii au un lucru un alt dosar, convorbirile telefonice urmand a fi folosite pentru a prinde “pestele cel mare”

Dezvaluiri socante din dosarul de coruptie in care este acuzat fostul prefect de Iasi Radu Prisacaru – procurorii de la Departamentul National Anticoruptie au descoperit ca in prefectura Iasi exista o adevarata filiera de retrocedare a terenurilor. Din informatiile detinute pana in prezent, inca neconfirmate de procurori, capul acestei filiere este chiar deputatul Relu Fenechiu, seful liberalilor ieseni, cel care l-a promovat pe Radu Prisacaru in functia de prefect. La dosarul aflat in lucru la DNA Bucuresti, numele lui Relu Fenechiu apare de mai multe ori. Contactat telefonic de reporterii cotidianului ZIUA, Relu Fenechiu recunoaste ca numele sau ar putea sa apara la dosar pentru ca a vorbit la telefon cu Radu Prisacaru in timp ce serviciile telefonice erau ascultate. Numai ca numele acestuia apare chiar intr-o convorbire ambientala inregistrata de catre denuntatorul Dorin Forna. In primele zile in care in care procurorii au inceput aceasta ancheta, apare o discutie intre Dorin Forna si avocatul Toni Baltag in care este descris modul de actiune a filierei care exista in Prefectura Iasi. In mod neasteptat, legatura lui Relu Fenechiu cu acest dosar nu se face prin Relu Fenechiu, ci prin omul de afaceri Cristian Maftei. Astfel, Toni Baltag spune catre Dorin Forna: “Cristian Maftei spala banii lui Relu Fenechiu!”. Aceasta afirmatie a fost facuta in contextul in care familia Forna nu reusea sa intre in posesia terenului din cauza ca fostul prefect tot amana semnarea deciziei Comisiei de Fond Funciar. Legatura acestui dosar cu deputatul Cristian Adomnitei ar fi facuta tot de catre avocatul Toni Baltag. Acesta sustine ca Flavius Ionita, fostul sef al Agentiei Domeniilor Statului Iasi, a fost pus in aceasta functie chiar de catre Cristian Adomnitei.

Procurorii pe urmele lui Fenechiu

Pana in prezent, Relu Fenechiu nu a fost chemat in fata anchetatorilor pentru a da cu subsemnatul, insa, potrivit unor surse din cadrul sistemului de justitie, in scurt timp acesta ar putea sa capete o calitate in acest dosar. Unul dintre cele mai temeinice argumente este urmatorul: procurorii detin anumite probe pe care inca nu le-au depus la dosarul in care a fost arestat Radu Prisacaru, Flavius Ionita, Cristian Maftei si Toni Baltag. Este vorba in special de transcrierea convorbirilor telefonice. Aceste convorbiri nu au fost inca depuse la dosar pentru ca avocatii sau alte persoane care au avut acces la dosar sa nu strice ancheta procurorilor. Trebuie mentionat ca pe data de 22 august 2006, procurorii bucuresteni au venit la Tribunalul Iasi cu solicitarea ca judecatorii sa emita autorizatii pentru interceptarea convorbirilor telefonice si a convorbirilor ambientale. Fara sa stea prea mult pe ganduri, judecatorii ieseni au dat o astfel de autorizatie pentru o perioada de 29 de zile pentru trei numere, printre care si cel al fostului prefect. Practic, interceptarea convorbirilor telefonice a inceput pe data de 21 august, doar pe baza unei ordonante emise de procuror. Neasteptat, cu toate ca ar fi trebuit cat mai multe probe pentru arestarea celor patru, procurorii nu s-au folosit de aceste convorbiri telefonice. Cel mai probabil pentru a prinde pestele cel mare. “In perioada in care i-a fost ascultat telefonul lui Radu Prisacaru, eu am vorbit cu acesta si este posibil ca numele meu sa apara in acest dosar in acest context. Nu am discutat niciodata despre afaceri sau retrocedari de terenuri”, a declarat Relu Fenechiu pentru reporterii ZIUA. De asemenea, trebuie precizat ca nici procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism nu l-au uitat pe Fenechiu. In urma cu cateva luni, deputatul liberal chiar a sustinut ca stie ca este urmarit de procurori. In prezent, se asteapta ca fiecare miscare a lui Relu Fenechiu sa fie monitorizata. Si la DNA Iasi exista un dosar referitor la modul in care firma lui Fenechiu, SC Fene Grup SA a castigat o licitatie pentru lucrari de imbunatatiri funciare in comuna Dolhesti fara sa prezinte un atestat in domeniu.

Semnal de alarma?

Atitudinea lui Radu Prisacaru de a demasca numele celor trei parlamentari implicati in acest dosar, respectiv Relu Fenechiu, Cristian Adomnitei si Crin Antonescu, nu poate fi interpretata ca un gest de rautate, asa cum pare la prima vedere, ci mai degraba ca un semnal de alarma pe care acesta il trage asupra viitoarelor actiuni ale procurorilor. Fostul prefectul spune in mod clar ca a fost arestat fara probe, adica doar pe baza a doua declaratii, si la fel ar putea sa fie arestati, tot nevinovati, si cei trei mentionati. Astfel, se intelege ca Radu Prisacaru le-a transmis, prin intermediul mass-mediei, un mesaj clar ca cei trei sa aiba grija ca procurorii sunt pe urmele lor. Avocatii Marius Sebastian Striblea, Tudorel Toader si Nelly Pascal sustin ca sensul declaratiei facute de Radu Prisacaru nu este nici pe departe acela de a-i introduce in dosar si pe cei trei parlamentari, ci doar de a atentiona autoritatile ca a fost comis un abuz care ar putea sa-i afecteze si pe cei trei. Saptamana aceasta se asteapta continuarea anchetei prin confruntarea inculpatilor cu familia Forna si prin cautarea altor probe care sa arate ca au fost savarsite fapte de coruptie la Prefectura Iasi.

Publicat în Mafia ieseana | 1 comentariu »

Caracatita PNL Iasi

Scris de politichie pe iunie 28, 2007

Caracatita PNL Iasi, amputata saptamana trecuta odata cu arestarea prefectului Radu Prisacaru si a lui Flavius Ionita, seful ADS Iasi, beneficiaza din plin de protectia presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, dupa cum rezulta din evenimentele ultimelor luni. Inca din luna mai, cand autoritatile statului au inceput actiunile de starpire a acestei caracatite, in speta Directia Generala Anticoruptie (DGA) si Serviciul Independent de Informatii si Protectia Interna (SIIPI) din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a incercat intimidarea angajatilor institutiilor mentionate. Mai exact, DGA si SIIPI anchetau toate afacerile ilegale in care sunt implicate firmele deputatului Relu Fenechiu, seful PNL Iasi si de acolitii sai, Radu Prisacaru, Flavius Ionita. Afland de acest lucru, cu ocazia unei vizite la Iasi, Bogdan Olteanu a facut o serie de declaratii pentru a intimida ofiterii care demarasera anchetarea afacerilor in care sunt bagati liderii PSD. “Acest serviciu de informatii (SIIPI – n.r.) ar trebui sa se ocupe de coruptia din Politie, si nu de politicieni. Sunt multe puteri pentru serviciile de informatii, au si multi bani si sunt prea multi ofiteri. Cred ca trebuie restransa drastic aria de preocupari a serviciilor. Se acorda drepturi excesive ofiterilor de informatii. Sunt foarte multe privilegii. Acestia nu pot fi cercetati si nici retinuti”, a spus la acea vreme Bogdan Olteanu, referindu-se si la pachetul de legi privind siguranta nationala. Se pare ca SIIPI nu s-a lasat intimidat si si-a continuat treaba, deoarece acestia au avut o mare contributie la ancheta care-l priveste pe Prisacaru. De altfel, cel care l-a uns in functia de prefect pe Radu Prisacaru a fost nimeni altul decat Bogdan Olteanu, invitat special la Iasi din partea autoritatilor centrale. La acea vreme, Bogdan Olteanu, ocupa functia de ministru delegat pentru Relatia cu Parlamentul. Declaratiile pe care le dadea Bogdan Olteanu la investirea in functie a prefectului aratau sprijinul total pe care ministrul il acorda lui Radu Prisacaru.

Publicat în Mafia ieseana | Lasă un comentariu »

Sugativa Fenechiu

Scris de politichie pe iunie 28, 2007

Bataie de joc la Dolhesti: firma deputatului PNL Relu Fenechiu efectueaza lucrari de imbunatatiri funciare si este rasplatita regeste de statul roman prin suplimentarea sumei de bani initiale. Desi contractul initial incheiat anul trecut de SC Fene Grup SA era in valoare de 3,3 miliarde lei (330.000 RON), printr-un act aditional incheiat pe 13 septembrie 2006, valoarea a ajuns la 3,7 miliarde lei (370 mii RON). Asta in conditiile in care taranii s-au plans ca terenurilor nu le-au fost aduse nici un fel de imbunatatiri, asa cum era normal, ci dimpotriva, au fost distruse devenind impracticabile pentru agricultura. La DNA Iasi se afla un dosar privitor la aceasta afacere dar, deocamdata, procurorii nu au facut nici un fel de cercetari

Dorinta unor institutii controlate de liberali de a umple conturile firmelor deputatului PNL de Iasi Relu Fenechiu depaseste orice limita a bunului simt, transformandu-l pe acesta intr-o adevarata sugativa a fondurilor bugetare. Astfel, Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala – DADR Iasi, institutie controlata de PNL, a marit printr-un act aditional contractul incheiat anul trecut in luna noiembrie cu SC Fene Grup SA, detinuta de deputatul liberal Relu Fenechiu, pentru lucrarile de imbunatatiri funciare pe o suprafata de 54 hectare in comuna ieseana Dolhesti. Daca valoarea contractului incheiat in luna noiembrie 2005 era de 3,3 miliarde lei fara TVA (330.000 RON), printr-un act aditional semnat pe data de 13 septembrie 2006 s-a ajuns la o valoare de 3,7 miliarde lei (370.000 RON). Asta in conditiile in care proprietarii terenurilor, taranii din Dolhesti, s-au plans ca in urma lucrarilor efectuate de angajatii firmei Fene Grup SA suprafata de teren nu mai putea folosi la nimic. Nu mai crestea nici macar iarba, astfel incat taranii nu aveau cu ce-si hrani animalele. Muncitorii lasasera in urma numai mormane de pamant. In plus, se puteau vedea balti imense pe locurile unde odata era o pajiste. Un lucru la fel de grav este ca teava care alimenteaza cu apa potabila comuna Dolhesti a fost taiata din cauza unor asa-zise lucrari de captare a izvoarelor subterane. Satenii nu mai aveau apa, dar nici izvoarele nu au fost captate. Toata apa subterana se ridica la suprafata, baltind terenurile, si nu este dirijata prin tevile montate de firma, asa cum ar fi trebuit. Din cauza acestor lucrari, un drum satesc a fost inundat. Nici carutele nu mai pot intra pe acest drum si, prin urmare, nici nu poate fi vorba de intrarea unor utilaje agricole pentru a lucra pamantul. Aceasta batjocura a facut ca timp de un an de zile terenul sa nu poata fi folosit deloc de tarani. Dupa ce au realizat dezastrul, muncitorii firmei lui Fenechiu au luat utilajele si au plecat, deoarece lucrarile au fost oprite din lipsa de fonduri. Acum, Ministerul Agriculturii a alocat din nou fondurile necesare si lucrarile au reinceput de cateva zile. “Au venit din nou sa lucreze cu utilajele. O sa vedem ce o sa se intample la sfarsit, poate o sa se remedieze situatia. Vedem la receptie”, a spus telefonic, Gelu Iaco, primarul comunei Dolhesti. Realocarea fondurilor necesare pentru anul acesta a dus la incheierea actului aditional mentionat dar acest lucru nu explica deloc majorarea valorii din contractul incheiat anul trecut. Conducerea Directiei Agricole nu a reusit sa explice majorarea valorii contractului. Datele statistice arata ca, in ultimul an, rata inflatiei a fost in continua scadere si in aceasta situatie nu au fost solicitate lucrari suplimentare astfel incat majorarea valorii contractului sa aiba o oarecare justificare.

Fara experienta

Cotidianul ZIUA de Iasi a atras atentia in mai multe randuri asupra faptului ca situatia jalnica de la Dolhesti se datoreaza faptului ca Fene Grup SA a castigat prin incalcarea legii, licitatia organizata de Directia Agricola pentru selectarea firmei care avea sa execute lucrarile respective. Asta deoarece SC Fene Grup SA nu avea atestat emis de Ministerul Agriculturii pentru efectuarea unor lucrari de imbunatatiri funciare, asa cum prevede legislatia in vigoare. Pentru ca nu detinea acest atestat, Fene Grup SA nu avea cum sa aiba experienta necesara in domeniu conditie obligatorie pentru firmele care se prezinta la astfel de licitatii. La Serviciul Teritorial Iasi al Departamentul National Anticoruptie a fost deschis un dosar cu privire la aceasta licitatie dar procurorii nu au facut inca nici un fel de cercetari.

Publicat în Mafia ieseana | Lasă un comentariu »

Fenechiu este inglodat in datorii

Scris de politichie pe iunie 28, 2007

Recent publicate, datele financiare pentru sfarsitul anului trecut arata ca firmele deputatul PNL Relu Fenechiu au datorii de 128 miliarde lei (12,8 milioane RON) la bugetul de stat si catre partenerii de afaceri. Cu toate ca datoriile sunt destul de importante, nici seful de la Fisc si nici partenerii de afaceri nu prea au indraznit sa il deranjeze pe deputatul iesean

Sapte dintre cele 10 firme controlate direct de deputatul PNL Relu Fenechiu au datorii insumate la sfarsitul anului trecut la 128,65 miliarde lei (12,865 milioane RON). Cu toate ca datoriile sunt destul de importante, nici seful de la Fisc si nici partenerii de afaceri nu prea au indraznit sa il deranjeze pe deputatul iesean. Chiar daca a trecut aproape toate firmele pe numele fratelui sau – Lucian Fenechiu – sau pe numele fostei sale sotii – Iuliana, inspectorii fiscali nu au deranjat aceste firme, stiind cel mai probabil ca patronul din umbra este tot Relu Fenechiu. Fenechiu a infiintat din anul 1994 si pana in anul 2005 nu mai putin de 10 firme. Acestea sunt Fene Grup SA, Fene Consulting SRL, Simexim SRL, Massimo SRL, Vectra SRL, FMF Const SRL, Dual Invest SRL, Tehnorom SRL, La Rocca SRL si Zecca SRL, infiintata in anul 2005, fiind cea mai noua si aparand pe numele fostei sotii, Marilena Iuliana. Doar ca aceste firme au fost evitate in ultimul an de controalele de la Fiscul iesean, ceea ce nu a fost posibil si in cazul adversarilor politici ai lui Fenechiu. Fiscul a luat urma uneia dintre firmele lui Relu Fenechiu, insa inainte ca Anton Dobos sa fie numit director general, motiv pentru care cele trei firme importante sunt in procedura de executare silita, pentru recuperarea datoriilor la stat. Daca nu a avut ce anume controla la SC Fene Grup SA, directorul Dobos ar fi putut verifica daca la licitatia pentru repararea sediilor la Trezoreriilor din judetul Iasi a fost facuta fisa de urmarire fiscala, pentru ca acest lucru ar fi aratat ca Fenechiu nu putea sa participe la licitatie. Mai mult, nici SC Sint-tur SRL din Podu Iloaiei, care a participat ca mana moarta a licitatiei, nu putea participa pentru ca avea la acea data datorii de 1,42 miliarde lei (142 mii RON) la bugetul de stat iar Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului (DGFPJ) Iasi incepuse procedura de executare silita. Doar ca directorul Anton Dobos este un apropiat al lui Fenechiu, fiind cu putin timp in urma si cenzor la SC Fene Grup SA Iasi, asa cum rezulta din datele de la Oficiul Registrului Comertului. Avand in vedere aceste aspecte, precum si vila directorului Dobos, care a fost ridicata in cartierul I. C. Bratianu, al firmei Gene Grup SA, lucrurile au un raspuns clar. In acelasi timp, juristii Directiei de Finante au cerut raspunderea personala a fostilor administratori ai SC Vectra SRL Iasi, firma care a apartinut lui Relu Fenechiu, insa deputatul a scapat basma curata, finantistii luand decizia ca raspunderea personala sa fie ceruta doar pentru celalalt administrator, Catalin Balcan. Cele mai mari datorii sunt trecute pe firma Fene Grup SA, firma care, conform bilantului la finalul anului 2005, inregistra datorii totale de 69 miliarde lei (6,9 milioane RON), fiind urmata in clasament de La Rocca SRL si SC Tehnorom SRL, toate din Iasi.

Publicat în Mafia ieseana | Lasă un comentariu »

Cartitele lui Fenechiu din firmele iesene

Scris de politichie pe iunie 28, 2007

Secretara lui Fenechiu, Alina Haila, este membru in Consiliul de Administratie la patru dintre cele mai mari fabrici din Iasi. AVAS a mers pe mana Alinei Haila la Fortus, Nicolina, Antibiotice si Constructii Feroviare Moldova SA Iasi. Haila a avut inainte de disponibilizarile de la Nicolina, pe mana, soarta a aproape cinci mii de salariati.

Firmele iesene aflate in proprietatea statului sau in curs de privatizare au devenit adevarate cuiburi de viespi. PNL si PD se bat la Iasi pentru locurile in Consiliile de Administratie si pentru reprezentarile in Adunarile Generale ale Actionarilor. De departe primul loc in postura de “impostor” se afla Alina Haila. Fata de casa a deputatului Fenechiu, Alina Haila, pare a fi specialista. Nu mai putin de patru Consilii de Administratie: Fortus SA, Nicolina SA, Constructii Feroviare Moldova SA si Antibiotice SA. Alina Haila are, doar in cazul SC Fortus SA Iasi o indemnizatie lunara de 25 milioane lei (2.500 RON), suma fiind putin mai mica in cazul celorlalte consilii care stabilesc in general o indemnizatie pentru membri, ca procent din salariul directorului general. Firmele care sunt pe punctul de a fi privatizate au devenit tinta personala a deputatului PNL Relu Fenechiu. Secretara deputatului Relu Fenechiu a fost numita membra in Consiliul de Administratie, din partea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Omul lui Fenechiu mai ocupa in acest moment si functia de membru in Consiliul de Administratie al SC Constructii Feroviare Moldova SA Iasi, la fel ca si Valerian Salavastru. Acesta a mai fost o buna perioada si reprezentantul AVAS la SC Terom SA Iasi, insa doar in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor. Faptul ca actualii gurvernanti isi numesc secretarele si consilierii in functii cheie in cadrul firmelor de stat pe cale de a fi privatizare nu reprezinta o noutate. Dupa ce a devenit peste noapte experta in constructii, Alina Haila a devenit si o cunoscatoare a domeniului medical, in cadrul celei mai mari firme de stat din domeniul producerii de medicamente. Haila ar trebui sa fie si expert in domeniul metalurgic, prin prisma apartenentei la Consiliul de Administratie al SC Fortus SA Iasi. Peste noapte, in CA al SC Antibiotice SA Iasi a ajuns si un cunoscut membru al Partidului National Liberal, Constantin Iordache. Cadru universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa Iasi, Iordache a fost unul dintre candidatii pentru fotoliul de parlamentar din partea PNL. In mod surprinzator, patronul SC Iordache Impex SRL si directorul unui centru particular de pediatrie, a ajuns membru in CA la Antibiotice SA Iasi. Nu trebuie uitat ca in Consiliul de Administratie de la Terom SA in cursul anului trecut, Fenechiu l-a numit pe un tanar imberb, Mihai Gaspar, pastrat in functie doar cat a fost nevoie.

Publicat în Mafia ieseana | Lasă un comentariu »

Evazionistul Fenechiu

Scris de politichie pe iunie 28, 2007

 Deputatul liberal Relu Fenechiu a fost implicat intr-un scandal de evaziune fiscala de peste zece miliarde lei. Beneficiind de pozitia de parlamentar aflat la putere, Fenechiu a fost scos din ancheta. DNA are obligatia sa clarifice aspectele care-l privesc pe deputatul iesean. Reteta tranzactiilor oneroase este atat de bine pusa la punct, incat dupa transport, marfa dispare pur si simplu de pe fata pamantului. Opinia publica are dreptul sa cunoasca adevarul despre afacerile deputatului liberal iesean, care este implicat in numeroase scandaluri economico-financiare.

Doi patroni ieseni arestati: Catalin Balcan, patronul firmei Maitrei Grup SRL, si Catalin Onofrei, patronul SC Dutraio Serv SRL. Un deputat liberal iesean scos din rechizitoriu in mod scandalos: Relu Fenechiu. Acuzatii de evaziune fiscala de zece miliarde lei pentru afaceri din cursul anului 2001. Alte acuzatii: fals in inscrisuri sub semnatura privata si inselaciune privind calitatea marfurilor. Balcan si Onofrei au fost arestati de procurori in cursul anchetei, in timp ce Relu Fenechiu a scapat pana acum orice implicare. Rezultatele unei anchete jurnalistice a reporterilor ZIUA de Iasi trebuie analizate de procurorii Departamentului National Anticoruptie – DNA, atata timp cat lasa loc unor grave acuzatii de coruptie in care este implicat baronul Fenechiu.

Evaziunea

In mod scandalos, baronul liberal iesean Relu Fenechiu a fost scos din ancheta procurorilor ieseni care i-au trimis in judecata sub acuzatiile de evaziune fiscala, fals in inscrisuri sub semnatura privata si inselaciune privind calitatea marfii pe Catalin Balcan, patronul SC Maitrei Grup SRL, si pe Catalin Onofrei, patronul SC Dutraio Serv SRL. Acuzatiile aduse celor doi au la baza comercializarea la pretul pietei de motorina subventionata de stat pentru agricultura, pentru care nu trebuia platita nici TVA, nici taxele speciale, precum si vanzarea de CLU – combustibil lichid usor, ca motorina, pentru care au incasat toate taxele si impozitele, pe care nu le-au evidentiat in contabilitatea firmelor si nici nu le-au virat catre bugetul de stat. Sistemul de lucru al celor doi, asa cum rezulta din ancheta jurnalistica a reporterilor ZIUA de Iasi, confirmat de persoane implicate in ancheta, este urmatorul: firmele lui Balcan si Onofrei se aproviziona cu motorina si CLU de la Rafinaria Darmanesti, pe care o comercializau fie direct, fie prin intermediari, fara a evidentia tranzactiile in contabilitate. In cazul unui intermediar, cum este cel al SC Fene SRL, a deputatului Relu Fenechiu, sistemul pus la punct era extrem de ingenios si deosebit de greu de depistat. Astfel, intermediarul platea, prin ordin de plata bancar, intreaga contravaloare a carburantilor, ca avans de plata. La preluarea marfii, lua si factura de la Maitrei Grup SRL, factura ce insotea transportul pana la beneficiarul final. Aici, carburantii erau livrati, plata se facea pe loc, cu numerar – BANI NEGRI, dupa care intermediarul revenea la furnizor. Furnizorul intra in posesia banilor si a facturii, pe care o punea la carnetul cu facturi, ca si cum marfa n-ar fi fost livrata niciodata. In acelasi timp, Maitrei Grup SRL returna avansul primit prin banca de la intermediar, pentru ca toata lumea sa fie multumita.

Implicarea lui Fenechiu

La inceputul lunii mai 2001, Relu Fenechiu a preluat personal, pe firma proprie Fene SRL Iasi, cantitatea de aproape 200 tone de motorina de la SC Maitrei Grup SRL, pentru care a semnat ca delegat pe facturile nr. 200595 – 1/2 mai 2001 si 2005952 din 4 mai 2001. Valoarea totala a celor doua facturi este de circa 2,5 miliarde lei. Anchetatorii au gasit cele doua facturi, cu semnatura de primire a lui Fenechiu, la carnetul de facturi al firmei Maitrei Grup SRL, a lui Catalin Balcan. Trebuie subliniat ca Relu Fenechiu a fost asociat cu Catalin Balcan la societatea comerciala Vectra SRL din Iasi. Prin cinci ordine de plata emise de Fene SRL, unul in data de 10 mai – 400 milioane lei, doua din 21 mai 2001 – in total 926 milioane lei si alte doua din 21 octombrie 2001 – valoare totala de 100 milioane lei, Fenechiu a platit partial facturile mentionate. Un an mai tarziu, in octombrie 2002, dupa ce ancheta penala fusese inceputa, Fenechiu a intocmit un proces verbal de punctaj in contabilitate, prin care toate tranzactiile dintre Fene SRL si Dutraio Serv SRL, in anul 2001, au fost de 1,4 miliarde lei, avansuri platite de Fenechiu, bani ca au fost returnati de Maitrei Grup SRL, pentru ca marfa nu ar fi fost livrata. Dar, ceea ce nu au scos in evidenta anchetatorii este ca Maitrei Grup SRL Iasi a platit catre Fene SRL suma de 1,3 miliarde lei, in data de 8 mai 2001. Acest aspect este deosebit de important din doua motive: ce scop avea plata lui Balcan catre Fenechiu, la numai patru zile dupa ce Balcan emisese o factura catre Fenechiu in valoare de 2,5 miliarde lei, si cu doua zile inainte ca Fenechiu sa-i plateasca lui Balcan 1,3 miliarde lei, prin trei ordine de plata emise in 10 si 21 mai 2001? Plata de la Balcan catre Fenechiu nu are nici o logica, atata timp cat valoarea totala a tranzactiilor dintre cele doua firme in anul 2001 s-a limitat la 1,4 miliarde lei, contravaloarea ordinelor de lata mentionate, asa cum rezulta din procesul verbal de punctaj incheiat in octombrie 2002! Trebuie subliniat ca in anul 2001 procurorii incepusera deja ancheta pentru clarificarea acestor afaceri.

A disparut un miliard lei

In plus, fata de datele prezentate, mai trebuie analizate doua aspecte. In primul rand, din cele doua facturi emise de Maitrei Grup SRL, a lui Catalin Balcan, cantitatea de motorina preluata personal de Relu Fenechiu, sub semnatura de primire pe facturi, valoreaza circa 2,5 miliarde lei. In schimb, in procesul verbal de punctaj contabil incheiat in octombrie 2002, cele doua firme constata ca in anul 2001 tranzactiile dintre acestea se ridica la doar 1,4 miliarde lei. Practic, este vorba doar de valoarea platilor efectuate efectiv prin banca. In al doilea rand, cantitatea de motorina facturata catre SC Fene SRL, a fost facturata in aceeasi zi si catre societatea comerciala Intermedian SRL din Iasi. Aceasta a fost trimisa catre firma Rom Oil SA din Brasov, motiv pentru care se pune intrebarea ce cantitate de carburant a primit spre distributie Fene SRL, a lui Fenechiu. Vom reveni.

Publicat în Mafia ieseana | Lasă un comentariu »

Esecul cui?!

Scris de politichie pe mai 21, 2007

   A fost greu… A fost greu sa ma adun si sa ma asez la computer sa ma apuc de scris. Aveam, totusi, o datorie ca in orice moment, fie el mai placut sau nu, sa-mi argumentez sentimentele si sa le canalizez spre acest blog. Tocmai de aceea am refuzat sa ma ascund ca un las. In definitiv, de ce as fi las? Am facut ceva de care sa nu fiu mandru? Nu, dar uneori invinsii trebuie sa stea intr-un con de umbra. Eu nu voi face aceasta.   Rezultatul de sambata al referendumului convocat pentru demiterea presedintelui Traian Basescu recunosc, m-a dezamagit. Fiind incapabil de a accesa surse credibile care sa ma informeze obiectiv, m-am incapatanat sa cred intr-o victorie a DA-urilor. Nu a fost cazul. Cine a castigat si cine a pierdut, de fapt, in aceasta batalie? Raspunsul in randurile urmatoare.

   Un lucru e incontestabil, cert si fara echivoc: din punct de vedere legal, referendumul poate fi validat. In plus, la fel de legal presedintele Basescu a castigat. Un alt lucru trebuie sa ne ingrijoreze: prezenta la vot. Nu voi repeta ceea ce au repetat “ananlistii” zi de zi pe fiecare ecran al fiecarui televizor. Ceea ce am observat eu e o mare masa de oameni scarbita de jocul politic. Octavian Paler ne spunea ca aceasta scarba va ajunge, in timp, sa se transforme intr-o greata de democratie. Ce vom face? Vom sta cu mainile in san si vom asista la esecul unei conceptii si ideologii politice care pana acum a avut succes? Nu. Observam ca participarea scazuta la scrutinele electorale este un fenomen general, omniprezent in statele occidentale si nu numai. Care ar fi atunci principala problema? Voi reveni la intrebarea mea de mai sus: cine castiga si cine pierde in aceasta clipa? Pentru cei care mai au capacitatea de a rationa si au trecut peste euforia celor 75 de procente, voi spune ca la nivelul aparentelor, a castigat Basescu. De ce? Datorita procentului urias, insurmontabil si de exceptie. Cu un minut inainte de prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor, toti fanii basescieni erau pur si simplu doborati, umiliti, deprimati. Vazandu-se o rata de participare de 38% (atunci), norii negri apareau deasupra legitimarii lui Traian Basescu. A venit apoi cifra: 78% la CURS si 75% la Insomar. Orbiti si entuziasmati, aceeasi fani au regasit speranta. Daca ar fi fost un scor mai strans, cu siguranta alta ar fi fost situatia. Marea problema a partidelor anti-prezidentiale a fost, bineinteles, capacitatea de a-si mobiliza propriul electorat. Din moment ce mediul rural a votat intr-un numar mai mic decat mediul urban, era previzibil un rezultat pro-Basescu. Din moment ce in topul judetelor care au mers la vot se aflau Sibiul si Constanta, alaturi de alte 5 judete ardelene, era previzibil ce se va intampla. Care a fost secretul succesului? Succesul lui Traian Basescu a fost de fapt esecul in comunicare a celor cu care acesta se lupta. O alta situatie e cea de care nu poate scapa poporul roman de ceva timp: fraternizarea cu victimele. Simtindu-se mereu inferiori, umiliti de imperiile din jur, romanii au dezvoltat o capacitate extraordinara de a fi superiori fata de cei aflati la pamant. Romanii fiind in genunchi, nu pot privi decat inspre calcaie! Astfel orgoliul nemasurat romanesc a fost hranit pentru cateva secole. Ei bine, din aceasta cauza, Traian Basescu a fost “reincarcat” si salvat din trendul descendent pe care pornise. Nu spun ca a fost o greseala a coalitiei anti-Basescu, din moment ce judecata avea drept scop sanctionarea pentru incalcarea Constitutiei.

   Voi declara aici, public, ca ma simt mandru de votul meu. As mai vota de 10 ori daca ar fi nevoie impotriva lui Traian Basescu! Mi se pare un model politic inconsecvent, demagog si lipsit de perspective reale. In cazul Traian Basescu vorbim despre un om simplu, de mahala, ajuns peste noapte purtator de cuvant pentru milioane de romani. Incapabil sa-si gestioneze propria situatie, Traian Basescu lasa de dorit si la capitolul imagine externa si la capitolul competente administrative. Exista oameni in Romania care pot performa in functia de presedinte, fara sa declanseze crize si care sa respecte institutiile statului.

   Un lucru extrem de periculos ar fi ca Traian Basescu sa declanseze o “vanatoarea de vrajitoare”. Mai exact a 322 de vrajitoare. Oricat si-ar dori Traian Basescu sa fie conducatorul absolut al Romaniei, pana la votarea unei noi Constitutii care sa prevada puteri “speciale” presedintelui, acesta este obligat sa respecte Parlamentul, ca institutie fundamentala a Romaniei. Cei 322 de parlamentari trebuie sa fie respectati.

   Imi inchei pledoaria aici, in principal din lipsa acuta de timp. Voi reveni asupra subiectului, caci merita dezbatut. Astept opiniile voastre.

P.S.: Refuz sa comentez jignirile aduse de Traian Basescu reporterei Antena1, caci nu ma cobor la un asemenea nivel.

Publicat în Politica de Dambovita | 1 comentariu »

Umbra lui Traian. La Cotroceni

Scris de politichie pe mai 14, 2007

Va anunt, pe aceasta cale, ca fac parte din cei 23% dintre romani care vor vota pentru suspendarea presedintelui Basescu. Din aceasta cauza mi-am atras adeseori antipatia multora, care nu prea inteleg concepte ca libertate de opinie, de exprimare sau democratie. Chiar daca as fi singurul anti-Basescu ar trebui sa-mi fie respectata optiunea. Revenind la oile noastre, la suspendare, am cateva comentarii succinte de facut, care nu sunt nicidecum o argumentatie completa in favoarea demiterii presedintelui suspendat. Cine citeste de ceva vreme articolele mele, a observat probabil ca antipatia mea fata de Traian Basescu nu e de ieri - de azi, ci are o istorie indelungata. In fine, nu voi mai zabovi si ma voi concentra asupra subiectelor ce trebuie abordate nu doar de mine, ci de intreaga societate romaneasca si, cu permisiunea Dvs., europeana.   Privind obiectiv la campania lui Basescu, la promovarea acestuia, la “cosmetizarea” mediatica, spun, fara echivoc, ca e geniala. Nu cunosc exact “bucataria interna” a consilierilor presedintelui, dar cert e ca acestia au construit imaginea unui salvator, al unei persoane in lupta cu un dusman de temut, clasa politica corupta. Interesant e felul in care a creat Basescu acest dusman. El, exista sau nu, a fost compus, caramida cu caramida, de desele atacuri ale lui Basescu. Asemeni dictatorilor ca Hitler sau Mussolini, Traian Basescu a stiut sa manipuleze masele, proiectandu-le in subconstient ideea ca toti sunt hoti, banditi, ordinari, carora nu le pasa de popor. Fals! E aproape criminal sa generalizezi, in orice domeniu, mai ales in politica, acolo unde programele publice si sociale au un rol covarsitor! Ce e important e ca, repetand obsedant acelasi mesaj, a reusit sa-i hipnotizeze pe romani. Un alt avantaj e si faptul ca opozitia anti-Basescu nu a reusit sa creeze un contra-dusman la fel de puternic. Dusmanii acestora sunt cazuri izolate, slabe si fara vizibilitate. Dusmanul lui Basescu e un mamut ce inglobeaza Parlamentul, Guvernul, oligarhii, mass-media, moguli, acoliti etc. Fondul dusmanului basescian e consistent, are chip si poate fi usor injurat. Asta, pentru inceput.

   Cu toate acestea, putem sa-l suspendam pe Basescu doar pentru ca a avut o strategie buna? Cu siguranta nu. Argumentatia trebuie sa continue. Si continua cu, cred eu, piesa de rezistenta: influentarea actului de justitie si a independentei magistratilor. Toata lumea isi aminteste cazul Pandrea, cand presedintele l-a felicitat pe magistratul Anton Pandrea pentru alegerea in fruntea CSM (Consiliul Superior al Magistraturii, forul suprem al magistratilor), chiar daca acesta nu isi lansase candidatura! Basescu s-a scos, facandu-si mea culpa, fiind penibil si declarand: “Am gresit, am gresit”. Nu e strigator la cer. Un alt lucru interesant e faptul ca se pare ca in seara dinaintea sedintei Basescu fusese informat ca nimeni nu vrea sa candideze la sefia CSM. Ce s-a gandid presedintele? Sa rezolve el problema! Ei bine, domnule viitor fost presedinte, acest lucru nu se poate intr-un stat de drept!

   Cat despre capacitatea presedintelui nostru de a lucra in echipa… am serioase dubii. Este o persoana dificila, iar consultarile (obligatorii) cu partidele parlamentare nu prea au avut loc. Traian Basescu trebuie sa inteleaga ca a conduce o tara nu e ceva cu care sa te joci. Sunt in joc vietile a 22 de milioane de romani. Nu-si poate permite un presedinte (jucator, nejucator) sa aiba dusmani si sa nu colaboreze cu executivul. Iar atacurile constante la adresa Guvernului sunt incalificabile! Romania nu avea nevoie sa i se reproseze zilnic premierului Tariceanu faptul ca tara e condusa de oligarhi. Daca adaugam si partizanatul lui Basescu fata de PD, atunci chiar vorbim de incalcarea Constitutiei, in conditiile in care presedintele trebuie sa fie apolitic, chiar daca manifesta anumite “simpatii”. La capitolul PD, mai putem adauga si sforariile lui Basescu de a submina autoritatea premierului. Ministrii PD chiar au demonstrat ca nu stiu ce inseamna regulile bunului-simt! Din moment ce lucrezi intr-o echipa, nu te apuci sa critici pe cel care te conduce.

   O alta problema ar fi caracterizarile acordate Parlamentului. Este de neconceput ca intr-un stat democratic Presedintele sa numeasca Parlamentul “o sandrama aflata in moarte clinica”! Parlamentul (bun, rau, cu oameni cu o probitate morala indoielnica) este institutia suprema a democratiei. Acest lucru nu il intelege Basescu, iar Parlamentul avea nevoie de o re-legitimare, drept urmare l-a suspendat pe Basescu. Ceea ce s-a repetat obsesiv pe toate canalele media a fost faptul ca CCR (Curtea Constitutionala a Romaniei) a dat aviz (de altfel consultativ) negativ suspendarii. Total fals! Curtea Constitutionala a declinat sa dea un raspuns, in conditiile in care faptele grave ale presedintelui Basescu nu au avut repercursiuni imediate la nivel national, european sau in politica internationala. Un alt lucru care nu a fost explicat a fost acela ca aceeasi Curte Constitutionala nu avea competente pe plan politic, ci strict juridic, deci decizia strict politica, de suspendare, revenea Parlamentului. In concluzie, respectand procedurile, Parlamentul a luat o decizie justificabila si onesta.

   Lista actelor grave continua. In anul 2006, dupa scandalul Hayssam, presedintele de atunci, Traian Basescu, le-a cerut sefilor serviciilor secrete demisiile. Acesta este clar un abuz de putere si o incalcare a atributiilor sefului roman, din moment ce sefii SRI, SPP si STS sunt numiti si confirmati de Parlament. Serviciile secrete sunt subordonate Parlamentului si in niciun caz nu era legala o demisie in fata presedintelui! Apropo de servicii secrete, sa nu uitam de pachetul de legi promovat de Traian Basescu privind Securitatea Nationala, ce prevedea crearea Comunitatii Nationale de Informatii si care sporea puterile agentilor pana la a se erija in procurori! Nu mai comentez nimic asupra faptului ca presedintele NU are dreptul de initiativa legislativa, dreptul acesta fiind rezervat Executivului, Parlamentului sau facandu-se pe baza unor semnaturi din partea populatiei.

   Urmeaza acum un punct forte: nimeni nu trebuie sa uite de celebrul biletel al lui Basescu adresat ministrului Codrut Seres, in care cerea solutionarea problemei ALRO Slatina. Un presedinte care semneaza memorii! E inadmisibil, e hilar si dramatic in acelasi timp. Ceea ce e si mai revoltator e seninatatea cu care recunoaste Traian Basescu acest lucru. Un lucru trebuie precizat in plus: pentru ca actul sau sa nu fie considerat trafic de influenta, e obligatoriu ca toate memoriile primite la Cotroceni sa fi fost redirectionate catre autoritatile competente, cu semnatura si “recomandarea” presedintelui! Ceea ce, trebuie sa recunoastem, e penibil.

   Drumul nostru spre ilegalitatile si incalcarile grave ale Constitutiei facute de Dl. Traian Basescu continua! E frumos, nu? Ca in Alice in Tara Minunilor! Si… amintindu-mi de Alice, mi-am amintit de obsesia, de mania lui Basescu fata de secrete. Are nevoie, aproape ca de aer, sa asculte telefoane, sa stie ce a mai facut fiecare. Drept urmare, a cerut SRI-ului sa intercepteze convorbiri si sa stranga date despre persoane importante. Nu va simtiti ca in comunism? Ca tot l-a condamnat Traian Basescu anul trecut.

   In politica externa a Romaniei, Traian Basescu s-a comportat neprofesionist si a reusit in doi ani sa distruga relatii contruite in sute de ani. Joaca de-a politica si joaca de-a presedintele a inceput din anul 2004, cand Basescu s-a adresat unui inalt oficial francez acuzandu-l ca “a venit sa-si ia tainul”, starnind reactii violente din partea autoritatilor de la Paris. Odata ajuns presedinte, Basescu nu s-a ferit adeseori sa incalce protocolul diplomatic si sa deterioreze relatiile bilaterale cu tari europene importante, ca Franta, Germania sau Rusia. Declarand Axa Wahington-Londra-Bucuresti, presedintele ales al romanilor a pus Romania intr-o situatie jenanta, dat fiind ca nici SUA si nici Marea Britanie nu prea ne-au bagat in seama. In plus, reamintind expresiile lui Basescu depre suptul la licurici mai mari si mai mici, pot spune ca acesta nu realizeaza ca el este citat in marile publicatii mondiale si declaratiile sale se afla pe mesele liderilor din intreaga lume. Mai apoi, nu cred sa fi existat un conducator atat de imbecil incat sa atace Federatia Rusa intr-un fel cum nu poate fi caracterizat. In momentul cand mari puteri europene si americane isi doresc sa se apropie de Rusia, pentru a exploata cat mai bine resursele energetice ale acesteia, in momentul cand relatiile diplomatice ruso-americane sunt reactivate, se trezeste un pitic care se vrea lider regional sa declare ca tarile din Balcani trebuie eliberate de influenta ruseasca si ca trebuie sa evitam ca Marea Neagra sa devina lac rusesc! Pe aceasta cale il anunt ceva pe Traian Basescu: Marea Neagra este lac rusesc! Fie ca va convine, fie ca nu! In rest, Romania nu a fost mai izolata ca acum niciodata. Publicatiile straine il considera pe Basescu un clovn specific Balcanilor, incapabil sa conduca un stat de drept!

   Am enumerat mai sus cateva motive pentru care cred ca Basescu ar trebui demis. Nu sunt toate, insa sunt printre cele mai grave, in opinia mea. Cu toate acestea, cred ca nu ar fi cinstit fata de romani, daca nu as aminti faptul ca Basescu nu este intruchiparea Raului absolut. Unele din faptele sale merita amintite la categoria plusuri. Printre acestea as adauga condamnarea comunismului (care a beneficiat de un simulacru de Raport, creat tocmai de aceleasi personaje responsabile pentru radicalizarea societatii, gen Vladimir Tismaneanu si Horia Roman Patapievici, ai caror parinti au venit in Romania pe tancuri odata cu Armata Rosie) si desecretizarea unei parti a dosarelor CNSAS (care a avut un scop strict politic: acela de a elimina diversi adversari ai lui Traian Basescu-vezi cazul Mona Musca, cea care s-a apropiat in sindaje prea mult de presedintele suspendat, la capitolul incredere; un alt scop al desecretizarii a fost crearea impresiei unei societati in totalitate corupte de flagelul comunismului, de la intelectuali si profesori, pana la tarani, pentru ca Basescu sa apara ca unica persoana imaculata!).

   In mare parte din lucrarile sale, Sir Karl Raimund Popper ne invata ca important la o democratie nu e neaparat calitatea conducerii (cine ne conduce), ci daca exista parghii ca in cazuri de abuz, respectiva conducere sa fie schimbata. Cred ca aceasta idee defineste foarte bine situatia noastra. Important nu e daca Basescu sau Tariceanu sunt persoane calificate pentru a conduce Romania, ci daca exista o institutie deasupra lor care sa le sanctioneze abaterile. S-a dovedit ca exista. Ea se numeste Parlament care, prin votul a 322 dintre componentii ei, si-a exprimat vointa si determinarea (politica sau legislativa) de a-l suspenda pe Traian Basescu. Poate ca astazi cei 322 sunt diabolizati de acelasi Basescu, dar trebuie sa intelegem ca e un pericol national ca o persoana cu o putere ca a presedintelui sa ceara dizolvarea Parlamentului! Indiferent de rezultatul Referendumului, Parlamentul nu se va auto-dizolva si nici nu va fi dizolvat! Nu exista nicio prevedere in acest sens si nu trebuie sa ne jucam cu focul intr-o tara ce a trecut prin atatea dictaturi si nu s-a lecuit! In continuare, Romania doreste sa fie condusa de o mana forte. Acest lucru nu se va intampla, atat timp cat vor exista cei 322. Romania este un stat de drept, in care cele trei puteri sunt: legislativul (in speta Parlamentul), executivul (Guvernul si pe alocuri Presedintele) si puterea judecatoreasca (independenta fata de primele doua).

   Amintindu-mi de Octavian Paler si de dorinta lui de mai bine pentru tara, pot spune ca Romania merita mai mult. Exista oameni, printre noi, in partidele politice, in Parlament, peste tot, competenti si capabili sa gestioneze o functie ca cea de presedinte. Romania poate mai mult, iar credinta si speranta mea pentru acest lucru s-au manifestat in acest articol. Inainte de toate trebuie sa ne uitam in urma si sa ne intrebam: DA sau NU?   

Publicat în Politica de Dambovita | 2 Comentarii »